Program Callcenter : Luni Vineri - 8:00 am 20:00 pm
  Contact : 021-9406

Artrita reumatoida juvenila

Artrita reumatoida juvenila

Artrita (poliartrita) reumatoida juvenila este o boala inflamatorie articulara cronica ce intereseaza una sau mai multe articulatii si apare la varsta de sub 16 ani, fiind cea mai frecventa boala inflamatorie cronica a tesutului conjunctiv descrisa in pediatrie.

Artrita reumatoida juvenila

Elementele etiopatogenice implicate sunt de ordin infectios, autoimunitar sau traumatic ce survin pe un teren cu predispozitie genetica.

Caracteristicile generale ale artritei reumatoide juvenile includ:

  • Redoare matinala – mult mai dificil de diagnosticat la copilul mic; se amelioreaza prin mentinerea pozitiei asezat, pentru un timp, inainte de ridicarea in picioare, prin bai calde sau comprese calde;
  • Durere- variabila; poate fi de la absenta moderata pana la severa, determinand astfel imobilitate;
  • Intarziere generalizata a cresterii (in formele sistemice si in cele severe poliarticulare)
  • Modificari radiologice – minime; in cazul in care factorul reumatoid este pozitiv pot fi notate imagistic leziuni erozive.

Poliartrita juvenila este mai frecvent intalnita la copiiintre 1-4 ani, predominand la fete si are 3 forme clinice de debut:

1.      Debutul sistemic( boala Still) – afecteaza in mod egal ambele sexe, este cea mai dramatica forma de boala si se caracterizeaza prin pusee febrile inalte, cu perioade facultative de subfebrilitate, eruptie cutanata petesiala (simultana sau succesiva febrei), limfadenopatie si hepatosplenomegalie. Artrita poate aparea oricand dar mai frecvent dupa cateva saptamani sau chiar luni de la debutul febrei. Sunt interesate articulatiile mari si mici ale membrelor inferioare dar si articulatiile mici ale mainii.

2.      Debutul pauciarticular – se caracterizeaza prin afectarea unui numar de 1 pana la 4 articulatii mari, cel mai frecvent interesand genunchiul. In functie de varsta si sex se descriu doua subgrupe de artrita pauciarticulara:

§        Forma pauciarticulara a copilului mic, de obicei de sex feminin, afecteaza articulatiile mari (genunchi, glezna, cot) exceptand soldul. Desi nedureroase, articulatiile mici de la mana si de la picior sunt ocazional tumefiate, dezvoltand contracturi dupa cateva luni de la debut. Pot aparea tulburari de crestere localizate in legatura cu articulatia afectata (mai ales in artritele de genunchi) avand drept rezultat o crestere exagerata in lungime a membrului bolnav. Iridociclita poate reprezenta unicul semn al afectarii sistemice, in absenta febrei, fiind o complicatie severa a acestei forme de boala. Semnele de iridociclita pot fi practice inexistente, fiind necesare examinari oftalmologice periodice deoarece exista riscul pierderii vederii din cauza diagnosticului tardiv .

§         Forma pauciarticulara a copilului mare, dupa varsta de 8 ani, afecteaza asimetric articulatiile extremitatii inferioare. Datorita inflamatiei locale apar dureri la nivelul punctelor de insertie ale tendoanelor si ale ligamentelor (denumite entesopatii), si reprezinta o manifestare frecvent descrisa in aceasta forma de boala. Articulatia soldului este des afectata. Tabloul clinic include diminuarea progresiva a performantelor motorii, stare de disconfort, dureri persistente, artralgii si mialgii difuze si ocazional semne sistemice (febra, scadere ponderala, anorexie).

3.    Forma poliarticulara- afecteaza 5 sau mai multe articulatii, atat mici cat si mari si se descrie la copilul sub 10 ani. Debutul este insidios cu stare de letargie si febra mica.

Si aceasta forma se subdivide in 2 grupe:

Ø    Forma cu factor reumatoid negativ- are un prognostic bun, fiind caracterizata prin febra mica, hepatosplenomegalie moderata, poliartrita simetrica si anemie usoara.

Ø      Forma cu factor reumatoid pozitiv- majoritatea copiilor din aceasta grupa prezinta semne de artrita eroziva, distructiva, la sfarsitul primului an de boala. Artrita persista in timp, continua in viata adulta, evolutia fiind a artritei reumatoide a adultului la debut.

Artrita reumatoida juvenilaEvolutie:

  • Formele usoare de artrita reumatoida juvenila evolueaza cu limitare minima de activitate;
  • Formele medii se caracterizeaza prin febra si dureri articulare recurente, afectarea articulara fiind moderata;
  • Formele severe prezinta in evolutie episoade febrile recurente, artrita invalidanta, sechelara, complicatii hemoragice, hepatice sau neurologice si iridociclita.

Evolutia formelor pauciarticulare este relativ buna, mai ales la fete, pe cand formele poliarticulare cu factor reumatoid positiv evolueaza nefavorabil in majoritatea cazurilor.

Tratamentul – va avea drept scop controlul manifestarilor clinice si minimalizarea deformarilor articulare dat fiind faptul ca diferitele scheme terapeutice nu vindeca boala.

Masurile terapeutice includ: terapie fizica, terapia ocupationala si tratamentul iridociclitei fiind astfel nevoie de o echipa multidisciplinara.

In ceea ce priveste terapia fizica, caldura locala (aplicata un timp relativ scurt) in perioadele de inflamatie activa, aplicarea de gheata in cazul spasmelor musculare, exercitiile fizice, aparatele ortopedice pentru mentinerea functiei articulare (extensia pumnului si a gleznei), reprezinta mijloace adjuvante esentiale in planul terapeutic.

 

Comments are closed.